Bunicul Luizei, internat la Cardiologie. Mama ei, încă sub supraveghere la UPU

Bunicul Luizei, internat la Cardiologie. Mama ei, încă sub supraveghere la UPU
Publicat: 28/09/2019, 10:08

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Craiova, Cristina Geormăneanu, a declarat pentru MEDIAFAX că bunicul Luizei Melencu a fost internat la Cardiologie.

În ce o privește pe mama Luizei Melencu, aceasta este încă sub supraveghere la UPU, urmând să fie reevaluată.

Cel mai probabil femeia va fi externată sâmbătă.

Vineri seara, mama și bunicul Luizei au fost duși la Spitalul Județean de Urgență din Craiova cu o ambulanță pentru victime multiple de la ISU Dolj, după ce anterior au refuzat transportul cu Ambulanța.

Cei doi au acuzat stări de rău, după ce jandarmii au încercat să o ia cu forța pe mama Luizei. Bunicul Luizei și-a turnat benzină pe el de două ori.

Cei doi s-au simțit rău în timp ce jandarmii se aflau în curtea lor ca să pună în aplicare un mandat prin care Monica Melencu trebuia dusă la sediul DIICOT Craiova pentru recoltarea de noi probe biologice.

Potrivit medicilor, cei doi prezentau o stare de lipotimie și trebuiau duși la spital pentru investigații suplimentare și pentru tratament.

Ulterior, polițiștii au întomit un proces verbal în care au consemnat că mandatul de aducere pe numele Monicăi Melencu nu poate fi pus în executare, în urma concluziilor medicilor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Premierul slovac Robert Fico a fost împușcat. Starea lui e una „critică”
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×